fbpx
15 sfaturi utile pentru a economisi combustibil

15 sfaturi utile pentru a economisi combustibil

15 sfaturi utile pentru a economisi combustibil

 

Am creat pentru tine o listă cu sfaturi utile, testate, pentru a te ajuta să economiseşti combustibil. Ajută-te pe tine, dar şi planeta 😊 urmând aceste 15 sfaturi:

  1. Umflă anvelopele

Pe lângă faptul că vei economisi carburant, în acest fel vei creşte şi siguranţa maşinii tale, deoarece anvelopele care nu sunt umflate se uzează mai repede şi pot îngreuna manevrarea vehiculului. Ar trebui, de asemenea, să verifici şi alinierea roţilor din când în când.

  1. Condu liniştit / relaxat

Frânarea excesivă şi accelerarea consumă mai mult combustibil, aşa că nu e o surpriză să îţi spun, că ai putea consuma carburant cu până la 30% mai mult, dacă nu conduci cu calm.

  1. Închide aerul condiţionat

Deşi, până nu demult, erau dubii cu privire la legătura dintre aerul condiţionat şi consumul de combustibil, acum există sute de teste care au demonstrat că motorul lucrează mai greu când aerul condiţionat e pornit, prin urmare, consumă mai mult combustibil. Poţi trăi şi fără aer condiţionat o vreme, nu? 😊

  1. Evită vitezele mari

Pe lângă faptul că depăşirea limitei de viteză este periculoasă şi împotriva legii, este şi împotriva sfaturilor pe care ţi le-ar da consilierul tău financiar. Condusul cu 90km/h la unele maşini, este mai economic decât la viteze de 110 km/h. Păstrează turatiile între 2 şi 3 mii.

  1. Atenţie la ”poţiuni magice”

Astăzi, găseşti tot felul de aditivi pentru combustibil, lichide, etc. care îţi promit că vei avea un consum redus de carburant. Fii precaut. Dacă sună prea bine că să fie adevărat, probabil că nu e. De fapt, majoritatea acestor aditivi s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

  1. Combină drumurile pe care le ai de făcut

În loc de 5 drumuri diferite – combină-le (dacă poţi), astfel încât să nu fii nevoit să încălzeşti motorul de 5 ori. În acest mod, motorul va fi eficient o perioada mai lungă de timp, făcându-te să economiseşti mai mult.

  1. Goleşte-ți portbagajul

Ştim cu toţii că există persoane care au portbagajul plin de tot felul de lucruri, de care nu au nevoie, şi desigur, acest lucru ne costă, de fiecare dată când pornim motorul. Uşurează-i sarcina şi goleşte portbagajul de lucrurile de care nu ai nevoie şi poate, îţi vei lua telefonul pe care ţi-l doreşti de atâta timp, un pic mai devreme 😊

  1. Dezinstalează suportul auto de pe maşină

Dacă nu îl foloseşti, nu ai nevoie de el. Acesta afectează aerodinamica autovehiculului şi adaugă şi o greutate în plus (dacă nu e folosit), care nu este necesară. Dacă încape în portbagaj, pune-l acolo.

  1. Opreşte motorul

Nimic nou în asta, dar dacă eşti în staţionare de mai mult de un minut – opreşte motorul. Mersul în gol te costă şi nu e nici ecologic. Chiar dacă motoarele pe diesel sunt mai eficiente în această situaţie, pe termen lung, e mai bine să opreşti motorul când e nevoie.

  1. Repară ce e stricat

Probabil că vrei să economiseşti pentru următoarea excursie şi din această cauză, amâni reparaţiile la maşină, dar dacă observi că motorul tău consumă mai mult datorită unei probleme tehnice, repar-o, pentru că altfel va fi tot mai rău. Vei vedea că vei economisi mai mulţi bani, dacă vei cheltui mai puţin pe combustibil.

  1. Schimbă viteza

Vitezele inferioare au mai multă putere, prin urmare sunt folosite pentru a accelera, dar când eşti în situaţia să conduci la viteze constante, schimbă într-o viteză superioară şi ţine-o acolo.

  1. Analizează-ţi stilul de condus

Există anumite instrumente, cum ar fi monitorizarea prin GPS, care îţi pot fi de ajutor în acest caz. Analiza comportamentului la volan şi a rutelor selectate, te pot ajuta să eviţi traficul, să conduci agresiv şi să eviţi alţi factori care te pot costa. În plus, un sistem de localizare prin GPS, te va ajuta şi în cazul în care ţi se fură maşina.

  1. Fă echipă cu alte persoane

În fiecare zi vedem sute de maşini, cu o singură persoană în ele. Imaginează-ţi cât combustibil s-ar economisi, la nivel global, dacă ne-am grupa mai mulţi într-o maşină. Dacă prietenii sau colegii tăi stau în drumul tău şi merg în aceeaşi direcţie, vă puteţi grupa, astfel, fiecare dintre voi va economisi bani şi veţi ajuta şi planeta 😊

  1. Scoate maşina din viteză

Dacă ai un stop în faţă, încetineşte – poţi scădea turatiile dacă scoţi maşină din viteză, altfel maşina va încerca să menţină accelerarea. Totuşi, ţine minte să nu accelerezi cu maşina scoasă din viteză.

  1. Cunoaşte-ţi colegii

S-ar putea să nu fii singura persoană care conduce maşina. Chiar dacă tu urmezi sfaturile de mai sus, consumul mediu de combustibil s-ar putea să fie încă destul de mare, mai ales dacă altcineva conduce, în secret, ca un nebun. Ştii cum conduc cei cu care împarţi maşina? Din nou, soluţii ca cele oferite de Fomco, te pot ajuta în această problemă. Monitorizarea prin GPS îţi poate spune când altcineva încalcă limitele de viteză sau conduce pe rute ineficiente, etc.

Urmează aceste sfaturi şi vei observa cum cheltuielile tale lunare cu combustibilul, vor scădea.

Leave a Comment

Scroll to Top