23 fapte uimitoare despre trafic și blocajele de trafic

23 fapte uimitoare despre trafic și blocajele de trafic

Am alcătuit o listă de fapte și statistici interesante despre trafic și blocaje în trafic. Deși unele ne sunt familiare – sunt multe pe care nu le știm...

Fapte generale

1. În 2010, un blocaj în trafic pe o autostradă de lângă Beijing a ținut mașinile blocate mai mult de o săptămână (9-12 zile, conform unor surse diferite). Blocajul s-a întins pe o suprafață de 97 de kilometri. Localnicii au vândut apă și mâncare șoferilor blocați, la prețuri care erau de 10 ori mai mari, și chiar mai mult, decât prețurile normale. Blocajul a fost cauzat de camioane care transportau cărbune spre Beijing.

2. Oficialii de la Cartea Recordurilor susțin că ceea ce s-a întâmplat în China, nu a fost cel mai lung blocaj în trafic din istorie, totuși. Un alt blocaj mai vechi s-a petrecut în Franța, unde mașinile au fost blocate pe drumul dintre Lyon și Paris. Acest blocaj este recunoscut ca fiind cel mai mare blocaj în trafic. S-a întins pe o suprafață de 175 kilometri și s-a petrecut în 16 Februarie 1980. Motivul blocajului pare să fi fost vremea proastă și numărul mare de mașini aflate pe autostrada franceză la vremea respectivă.

3. Primul semafor din lume era operat manual și iluminat cu gaz. A fost instalat în 1868, lângă clădirea Parlamentului britanic din Westminster.

4. Organizația Europeană de Brevete deține mai mult de 5000 de invenții legate de semafoare.

5. În 1928, Charles Adler Jr. a inventat semaforul care putea fi activat de claxonul șoferilor.

Statistici din Europa

6. Congestiile în trafic costă Europa aproximativ 1% din Produsul Intern Brut (PIB), în fiecare an.

7. Cheltuielile cu bunurile și serviciile de transport reprezintă, în medie, 13,2% din bugetul fiecărei gospodării.

8. Transportul, în general, este responsabil pentru aproximativ 25% din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene. Transportul rutier reprezintă 71,3% din această sumă (2008).

9. În Londra, Köln, Amsterdam și Bruxelles, șoferii petrec mai mult de 50 de ore pe an prinși în blocaje în trafic. Numărul de ore este chiar mai mare în Utrecht, Manchester și Paris: 70 de ore.

10. Mașinile mici sunt cel mai popular mod de transport în toată Europa: acestea reprezintă aproximativ 72% din totalul kilometrilor de pasageri. Cu toate acestea, vehiculele personale sunt rareori eficiente din punct de vedere energetic, conform datelor din Regatul Unit, 60% dintre autoturisme având doar un singur ocupant.

11. Un motor obișnuit, modern, emite de 28 ori mai puțin monoxid de carbon decât acum 20 de ani. O mașină nouă obișnuită, consumă astăzi cu 15% mai puțin carburant la 100 km decât acum 10 ani.

12. Uniunea Europeană are mai mult de 4.5 milioane de kilometri de drum pavat, 212.500 de kilometri de cale ferată și 41.000 de kilometri de căi navigabile interne.

13. Între anii 2000-2006, Uniunea Europeană a investit în infrastructura sa de transport un total de 859 de miliarde de euro.

14. Se preconizează că activitatea de transport de marfă va crește cu aproximativ 80% până în 2050 în comparație cu 2005, în timp ce traficul de pasageri ar trebui să crească cu 51%.

Statistici din Statele Unite ale Americii

15. Costul individual al blocajelor în trafic a depășit 900 de dolari pe șofer în 1997, ceea ce a dus la cheltuieli inutile de peste 72 de miliarde de dolari.

16. Blocajele de trafic au rezultat în 5,7 miliarde de ore de întârziere anual în Statele Unite.

17. Transportul public economisește anual peste 3,2 miliarde de litri de benzină, un nivel echivalent cu energia utilizată pentru încălzirea, răcirea și exploatarea a 25% din totalul locuințelor americane timp de un an.

18. Un autobuz ar putea transporta același număr de persoane ca și 30 de mașini, în timp ce ar ocupa doar spațiul de drum a trei mașini.

19. Dacă unul din 10 americani ar folosi, în mod regulat, mijloacele de transport în comun, dependența SUA de petrol străin ar putea scădea cu mai mult de 40% sau cu aproape  toată cantitatea de petrol importată din Arabia Saudită în fiecare an.

20. Un șofer obișnuit care conduce în orele de vârf, irosește în medie 375 de litri de motorină pe an, din cauza traficului. Costul mediu al timpului pierdut în traficul la ore de vârf este de 1160$ pe persoană.

Statistici din România

21. Bucureştiul ocupă primul loc din Europa şi al cincilea la nivel mondial din punctul de vedere al blocajelor în circulaţia rutieră, conform unui studiu făcut de compania olandeză TomTom. În 2016, șoferii din Capitală au pierdut, la volan, 218 ore, la o medie de 57 de minute în fiecare zi.

22. Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 8,8%, în 2016; transportul feroviar a scăzut cu 4,9%.

23. România avea la sfârşitul anului 2016 86.080 km de drumuri publice, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naţionale, 35.361 km (41,1%) drumuri judeţene şi 33.107 km (38,4%), drumuri comunale. Liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.774 km.

Surse:

 

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu

Spalatorie Auto Targu Mures
Aboneaza-te la newsletter-ul Fomco Truck Service si beneficieaza de oferte SPECIALE
Fomco Truck Service va pune la dispozitie o spalatorie auto in Targu Mures cu spuma activa pentru orice tip de autovehicul. Marimea vehiculului dumneavoastra nu reprezinta o problema. Spalatoria Auto se afla chiar la iesire din Targu Mures, dupa Promenada.