fbpx
Stații Radio CB

Stații Radio CB

Stații Radio CB

Mai sunt stațiile radio CB folosite? Dacă da, unde și de ce? mai ales în era digitală în care aproape toată lumea deține un smartphone cu abonament de trafic de date și o sumedenie de aplicații de comunicare directă sau socializare.

Este adevărat că o mare parte a populației nici măcar nu era născută în perioada de glorie a stațiilor radio CB (Citizen Band) din anii 1970. Acestea erau echivalentul Facebook-ului de astăzi, o tehnologie care permitea schimbul de informații oarecum anonim sau întâlniri între oameni.

ISTORICUL STAȚIILOR RADIO CB

Frecvența pentru cetățeni a serviciilor de radio-comunicații își are originile, ca mai multe tehnologii de comunicare de altfel, în SUA. Instituția care a reglementat pentru prima dată acest serviciu este Federal Communications Commission (FCC) încă din 1945. De atunci cetățenilor americani li s-a permis să folosească undele radio pentru comunicații directe sau pentru a opera obiecte prin unde radio. La finalul anilor ’40 în SUA se dezvoltă și primele companii care comercializează deja la scară largă dispozitive care să fie folosite pentru comunicarea prin unde radio, astfel că aceste servicii devin din ce în ce mai populare. Tot în anii ’40 se dezvoltă două tipuri de dispozitive, unele de clasă A și unele de clasă B, acestea din urmă fiind cele mai accesibile publicului larg. Însă abia la finalul anilor ’50, mai exact în 1958 se începe folosirea frcvenței de 27 MHz, cu dispozitive de clasă D, iar astfel Citizens Band devine și mai răspândită. La acea vreme erau disponibile doar 23 de canale. Ca o curiozitate, reglementarea legală care creează cadrul pentru folosirea benzii de 27 MHz cu device-uri de clasă D, datează din 1970 și este în vigoare în SUA chiar și azi.

Vârful acestei tehnologi a fost în 1978, când au apărut numeroase reviste, cantece și filme în jurul stațiilor radio CB și toată lumea știa ce e ”Roger” și ”Over”.

A trecut era stațiilor CB ? – Cu siguranță nu. Poate că nu mai sunt la fel de importante, deoarece în anii 70’ – 80’ nici nu existau telefoane mobile, însă cu siguranță nu a trecut.

Există încă o comunitate puternică, formată de șoferii de camion. Aceștia se bazează pe stațiile de emisie recepție pentru a evita posibilele amenzi. Canalul folosit de transportatori este canalul 22 pe mod FM.

Ce caracteristici tehnice ne interesează atunci când achiziționăm o stație radio CB ?

  • Probabil cea mai importantă carcateristică ar fi sensibilitatea la recepție a stației. Cu cât respectiva stație este mai sensibilă, cu atât aceasta poate recepționa mai multe semnale.
  • Puterea de emisie de 4W – maxima legală în România.
  • Numărul de canale. Cele mai multe stații oferă 40 canale AM/FM, un numar suficient.
  • Filtru pentru zgomotul audio
  • Control Squelch – care face stația tăcută atunci când nu se receptează semnal

Bineînțeles că pe lânga aceste caracteristici, mai întâlnic multe altele, precum buton de apelare rapida, memorii adiționale pentru salvarea canalelor, swr metru, iesire pentru căști și altele, care nu sunt foarte importante, dar în funcție de necesitățile noastre, pot fi folositoare.

Antena pentru stația radio CB

Elementul care emită și captează undele radio este antena. Oricât de performantă ar putea fi stația radio, fără antenă este inutilă, sau cu o antenă nepotrivită, performanța este limitată. O lungime optimă a antenei ar fi undeva peste 2,5 m, dar din cauza lungimei, se folosesc antene mult mai mici. Mașinile mici, folosesc antene chiar de sub 1,5 m, reducând foarte mult performanța stației. Prinderea antenei se realizează printr-o talpă magnetică, avantajul acesteia este că poate fi demontată în orice moment.

Există mai multe tipuri de stații: fixe, mobile și portabile. Stațiile radio fixe sunt concepute a fi folosite acasă și se alimentează de obicei la 220V. Stațiile mobile sunt bineînțeles cele care se folosesc în mașină și sunt alimentate la 13,8V, iar cele portabile sunt stațiile de buzunar care se alimentează de la baterii.

Leave a Comment

Scroll to Top