fbpx
Modificări-substanțiale-la-testele-de-emisii-CO2

Modificări substanțiale la testele de emisii CO2

Modificări substanțiale la testele de emisii CO2

Constructorii auto din Europa se pregătesc în acest moment pentru introducerea unei noi proceduri de testare a vehiculelor ușoare. Procedura este o premieră pentru industria automotive, fiind pentru prima dată când va fi armonizată la nivel mondial. Mai exact este vorba despre așa-numita WLTP (Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure – Procedura Armonizată la nivel Mondial de Testare a Vehiculelor). WLTP este un test riguros de laborator pentru măsurarea emisiilor de poluanți și emisii CO2 provenind de la autoturisme, teste care vor intra în vigoare în cursul acestui an, în toamnă.

Ce e nou în măsurarea de emisii CO2?

În prezent, la nivel european este obligatoriu ca toate vehiculele noi care se pun în vânzare să fie testate în privința emisiilor de poluanți și emisii de CO2 prin testele NEDC (New European Driving Cycle). Procedura este însă una relativ veche, fiind creată în anii ’80 și ultima dată updatată în 1997. Procedura este totuși una destul de complexă, fiind urmărite nu doar nivelul de emisii CO2 și poluante, ci și condițiile în care acestea sunt obținute. Mai exact se urmărește ca motorul să fie rece, motorul să fie rulat cel puțin 3.000 de km (simulând condițiile normale de funcționare ale acestuia), uleiul motorului să respecte specificațiile standard, carburantul să nu fie aditivat, se urmărește accelerația și funcționarea cutiei de viteze, consumatorii adiționali sunt opriți (aer condiționat, sistem audio etc. pentru ca testarea să fie standardizată la toate modelele), luminile de zi sunt pornite, presiunea în roți să fie standard, frânele să funcționeze normal și alinierea roților să fie de asemenea standard.
În timp ce testul NEDC determină niște valori de emisii CO2 și poluante în funcție de un profil de conducere teoretic, creat în condiții de laborator, ciclul de testare WLTP a fost dezvoltat folosind date din cicluri reale de condus, strânse din întreaga lume. Prin urmare, testul e mult mai realist și obține date mult mai aproape de profilurile zilnice de conducere.

Ce este WLTP și cum funcționează?

Ciclul de conducere și testare WLTP va fi împărțit în patru părți, fiecare având viteze medii diferite, pe 4 nivele: scăzut, mediu, înalt și foarte înalt. Fiecare parte din ciclu conține o serie de faze de conducere – opriri, accelerări și frânări. Pentru fiecare tip de autovehicul testat, fiecare motorizare este testată în ciclul WLTP pentru cea mai ușoară (cea mai economică) și cea mai grea (mai puțin economică) versiune a mașinii.
Ciclul de testare WLTP a fost elaborat pentru a fi utilizat ca un ciclu global de testare în diferite regiuni ale lumii, astfel încât valorile de emisii poluante și emisii CO2, precum și valorile consumului de combustibil să poată fi comparabile în întreaga lume. Cu toate acestea, în timp ce WLTP va avea un „nucleu” global comun, Uniunea Europeană, dar și alte regiuni din lume, vor aplica testul în diferite moduri, în funcție de legile și nevoile lor privind traficul rutier.

Care sunt avantajele testării WLTP?

WLTP va introduce condiții mult mai realiste de testare, astfel că nivelele de emisii CO2 și poluante obținute, vor fi mult mai aproape de cele reale. Iată câteva dintre principalele avantaje care vor fi aduse de testare:

  • Un comportament de conducere mai realist.
  • O paletă mai largă de situații de conducere (urban, suburban, autostradă etc.).
  • Distanțe mai lungi de testare.
  • Temperaturi ambientale mai realiste, mai apropiate de media europeană.
  • Viteze medii și maxime mai mari.
  • Accelerări și decelerări mai dinamice și mai reprezentative.
  • Opriri mai scurte.
  • Valorile de emisii CO2 și consumul de combustibil sunt furnizate pentru vehiculele individual (fiecare variantă de echipare).
  • Condiții mai stricte de testare și de măsurare a nivelului de emisii CO2 și poluante.
  • Permite aflarea valorilor cele mai bune și cele mai nefavorabile.

Datorită acestor îmbunătățiri, testarea WLTP va oferi o bază mult mai precisă pentru calcularea consumului de carburanți și a emisiilor. Asta înseamnă că indicațiile din cartea tehnică vor fi mult mai aproape de consumurile reale pe care mașina pe care v-o veți achiziționa le va înregistra.

Dezavantaje

Sigur că există și o astfel de categorie de „neplăceri” aduse de aceste teste. De pildă, este foarte probabil ca nivelurile de emisii CO2 și consumuri de carburanți pe care producătorii de mașini le vor afișa vor crește. Însă, în fapt nimic nu se schimbă, ci doar veți primii informații mai aproape de cele reale, pentru că testarea va fi mai riguroasă.
Un al doilea dezavantaj e că, cel puțin pentru o vreme, veți primii două valori pentru nivelul de emisii CO2 și consumurile de carburant. Atunci când o mașină nouă, produsă după septembrie 2017 va fi certificată în conformitate cu standardul WLTP, documentele oficiale ale vehiculului (certificatul de conformitate) vor avea înscrise valori ale emisiilor de CO2 atât din noul test WLTP, cât și din cel vechi – NEDC. Așadar, în perioada de tranziție, de trecere de la vechiul test NEDC la WLTP, s-ar putea întâmpla ca aceeași mașină să aibă de fapt două valori ale nivelului de emisii CO2 și cele poluante. Problema aici e pe de-o parte că se creează confuzie, iar pe de altă parte va fi mai dificilă compararea autoturismelor. Totuși, problema este doar temporară, pentru că din septembrie 2018, toate autoturismele noi trebuie să aibă valori WLTP pentru emisii CO2.

Implementarea

Pentru a menține transparența și comparabilitatea, Comisia Europeană a decis ca statele membre UE să introducă sistemul WLTP, comunicând consumatorilor doar valori la emisii CO2 bazate pe WLTP, începând cu 1 ianuarie 2019. Asta înseamnă, de asemenea, că statele membre UE vor trebui să pună în aplicare testarea WLTP într-un mod armonizat. Pentru asta, Comisia Europeană a început deja să ofere sfaturi și recomandări guvernelor naționale. Asta este important pentru că majoritatea statelor membre UE aplică în prezent taxe vehiculelor bazându-se pe valorile de emisii CO2. Testarea WLTP e probabil că va duce la valori mai mari în comparație cu testarea NEDC, pur și simplu pentru că este mai riguroasă decât cea veche. Dar, în cele din urmă, performanța unui vehicul nu este afectată de trecerea la WLTP. Așadar, recomandarea ar fi ca guvernele naționale să se asigure că trecerea la WLTP nu va duce la o impozitare sporită a aceluiași vehicul. Rămâne de văzut în ce măsură acest lucru se va și întâmpla.

Leave a Comment

Scroll to Top