fbpx
Topul-celor-mai-mari-producatori-de-camioane-din-lume

Topul celor mai mari producători de camioane din lume

Topul celor mai mari producători de camioane din lume

 

Istoria camioanelor este una asupra căreia ne-am mai oprit deja, pentru că este realmente spectaculoasă, pornind de la un vehicul cu motor pe abur și ajungând la cele mai moderne camioane de azi, extrem de performante și eficiente. În acest interval de peste 200 de ani, istoria acestui tip de vehicul a cunoscut ascensiunea și decăderea unor producători de renume, a cunoscut tranzacții spectaculoase și achiziții pe măsură în domeniu. Cei puternici s-au dezvoltat continuu, cu perseverență și ajuns azi să deruleze afaceri la nivel global, cu mai multe mărci în portofoliu. La nivelul publicului larg probabil că mărimea acestor producători și anvergura lor nu sunt atât de cunoscute. Tocmai de aceea ne-am propus în continuare să vă prezentăm topul 5 al celor mai mari producători de camioane din lume. Topul a fost realizat urmărindu-se 3 indicatori: cantitatea de camioane produse, popularitatea la nivel global și profitul de pe urma producției.

 

Locul 5 – Tata Motors

Poate pentru europeni numele Tata Motors nu spune mare lucru, însă producătorul indian de camioane e de fapt un conglomerat de companii care produce de la automobile de dimensiuni mici, până la motoare de nave maritime, o sumedenie de produse din aria automotive. În zona vehiculelor de transport, Tata Motors a început o expansiune mai agresivă în 2004, când a achiziționat divizia de camioane a unui alt jucător de talie mondială din zona automotive – Daewoo Motors. Un alt pas important a fost făcut și în 2009, când Tata Motors a început producția de vehicule mari de transport destinate activităților militare.

Tata Motors este o multinațională cu sediul central în Mumbai, India, membră a Tata Group. De pe liniile lor de fabricație ies zilnic automobile, SUV-uri, dube, autobuze, mașini sportive, utilaje de construcție etc. Și mai puțină lume știe că Tata Motors a luat ființă relativ târziu, în 1945, ca producător de locomotive, în urma unui parteneriat cu Daimler-Benz,   parteneriat care s-a încheiat în 1969. Primul vehicul comercial a fost fabricat în 1954, iar primul automobil în 1991. În portofoliul indienilor se regăsesc mărci de prestigiu, cum ar fi Jaguar sau Land Rover.

 

Locul 4 – Volkswagen Group

Producătorul german Volkswagen este mult mai cunoscut în lume grație automobilelor pe care le fabrică și poate în România nu este atât de cunoscut pentru vehiculele mari de transport. Însă trebuie să știți că gigantul german are deja de ani de zile în portofoliul său două mărci extrem de respectate pe plan global în lumea constructorilor de vehicule comerciale – este vorba despre MAN și Scania. Nemții vând de asemenea vehicule comerciale de dimensiuni mici și medii și sub brandul Volkswagen Commercial Vehicles.

Volkswagen este o companie fondată în 1937, de un sindicat din Germania. Compania are sediul central la Wolfsburg, Germania și se estimează că este cel mai mare producător de autovehicule din lume, fiind de asemenea în top 25 cele mai mari companii din lume. Volkswagen înseamnă în germană mașina poporului și, deși e cunoscută în special grație succesului incredibil de care s-au bucurat modelele sale iconice Volkswagen Beetle și Golf, în portofoliul său se regăsește și selecta marcă Porsche.

 

Locul 3 – Dongfeng Motor

Din nou regăsim în top o marcă extrem de obscură pentru europeni, însă un jucător de primă mână în topul celor mai mari fabricanți de camioane din lume. Producătorul chinez este extrem de cunoscut în Asia, care a crescut într-atât de mult încât a intrat pe piețe cum sunt cele din Marea Britanie, Paraguay sau Irlanda. Și mai puțină lume știe că de fapt chinezii de la Dongfeng Motor au încheiate parteneriate strategice de tip joint venture cu producători mult mai cunoscuți la nivel global, cum sunt Kia, Honda sau Nissan.

Dongfeng Motor Corporation este o multinațională deținută de statul chinez, cu sediul central în Wuhan, China. Compania a fost fondată în 1969 și, pe lângă camioane și automobile, produce componente și chiar produse din gamele unor producători cum ar fi Citroën, Honda, Kia, Nissan, Peugeot sau Renault, grație parteneriatelor încheiate cu aceste companii.

 

Locul 2 – Volvo Group

Suedezii au fost o bună bucată de vreme pe primul loc în topul celor mai mari fabricanți de camioane din lume. Camioanele lor medii și mari sunt cunoscute pe tot mapamondul, fiind extrem de populare pentru fiabilitatea lor dovedită. Ca orice jucător de top din domeniul construcției de camioane, Volvo Group vinde camioane sub marca proprie, însă deține și alte mărci de renume, cum sunt Mack Trucks, UD Trucks sau Renault Trucks. Primele două sunt mărci cu renume extrem de mare pe piața din SUA, respectiv Japonia, fondate la 1900 – Mack Trucks, respectiv 1950 – UD Trucks. Renault Trucks nu mai are nevoie de prezentări pe piața europeană.

Volvo Trucks este o multinațională cu sediul central în Gothenburg, Suedia, fondată în 1928. În câteva cifre, Volvo Trucks înseamnă peste 19.000 de angajați, facilități de producție în 15 țări și peste 100.000 de camioane produse anual.

 

Locul 1 – Daimler AG

Cunoscut până de curând sub numele Daimler Chrysler, multinaționala germană este a doua și cea mai mare companie germană din topul 5 al celor mai mari fabricanți de camioane din lume. Renumele lor, ca și al suedezilor, se bazează în principal pe fiabilitate. În portofoliul lor se regăsesc mărcile Mercedes-Benz, Sterling Trucks, Western Star, Freighliner Trucks, Unimog și Mitsubishi Fuso. Poate pentru europeni, în afară de Mercedes-Benz și Mitsubishi, celelalte mărci nu spun mare lucru, însă ele sunt cărămizi importante din istoria automotive la nivel global.

Daimler AG este un gigant auto cu sediul la Stuttgart, Germania. Bazele companiei au fost puse de Karl Benz și Gottlieb Daimler, când companiile celor doi (fondate în 1883 și, respectiv, 1890) au semnat un protocol de colaborare, în 1924. Compania este cunoscută nu doar prin prisma vechimii, ci este „vinovată” de asemenea și pentru tranzacții record la nivel mondial, cum a fost cea din 1998, când a luat ființă Daimler Chrysler AG, după achiziția Chrysler group, cifrată la 38 de miliarde de dolari americani.

 

Acești 5 jucători de talie mondială au reușit să conglomereze într-adevăr cele mai mari facilități de producție din lume, prin procese cu adevărat impresionante. Performanța lor este cu atât mai mare cu cât topul este completat de producători de camioane de asemenea extrem de cunoscuți la nivel mondial, cum sunt Hyundai-Kia Automotive Group, Toyota Group, Fiat Group, PACCAR sau Ford.

Leave a Comment

Scroll to Top