10 lucruri ciudate despre condus din toată lumea

10 lucruri ciudate despre condus din toată lumea

Te-ai întrebat vreodată când a fost dată prima amendă, sau câte mașini sunt în toată lumea? Vezi 10 lucruri dintre cele mai ciudate, legate de condus, din toată lumea:

 

  1. Condusul unei mașini murdare în Rusia, este infracțiune!

Vești proaste pentru cei cărora nu le place să își spele mașina! În Rusia este ilegal să conduci o mașină pe care poliția o consideră murdară, peedeapsa fiind amendă pe loc.

 

  1. Sunt mai multe mașini decât oameni în Los Angeles

În orașul Îngerilor sunt 3,9 milioane de locuitori și 6,4 milioane de mașini!

 

  1. Prima amendă pentru depășirea vitezei a fost dată în 1896

Walter Arnold conducea în orașul Kent cu o viteză de 4 ori mai mare peste limita legală, când a fost oprit și i s-a emis amenda. Limita legală la vremea respectivă era de 3,2 km/h, iar Walter Arnold conducea cu 12,8 km/h.

 

  1. 1,2 miliarde de mașini sunt folosite la momentul actual, în toată lumea

Comparat cu populația de pe glob, ar fi o mașină la 7 persoane. Se crede că numărul mașinilor va crește la 2 miliarde până în 2035!

 

  1. Un șofer britanic va petrece în medie 99 de zile din viața sa blocat în trafic

Vești proaste pentru șoferii din Marea Britanie! Studiile arată că britanicii petrec în jur de 99 de zile blocați în trafic. Șoferii din Londra o duc cel mai rău, aceștia petrecând până la 1 oră pe zi blocați.

 

  1. Bărbatul care a inventat funcția „Cruise Control” era orb

Dacă ești un fan al acestei funcții, atunci trebuie să îi mulțumești lui Ralph Teetor!  În 1948 acesta a  înregistrat un patent pentru controlul vitezei de croazieră, după ce s-a urcat în mașina avocatului său (care nu era un șofer foarte bun!). Dar, în ciuda faptului că a inventat un dispozitiv care controlează automat viteza vehiculului, Teetor nu a putut să conducă el însuși o mașină, deoarece era complet orb.

 

  1. În Danemarca taxa pentru înregistrarea unei mașini noi este de 150% din valoarea mașinii

Costurile ridicate pentru a conduce o mașină sunt cunoscute de către toți șoferii, de peste tot în lume, dar costul ridicat al taxei din Danemarca este unic în lume. Taxa de înregistrare este de 150% din valoarea achiziției, pentru toate mașinile cumpărate cu peste 81.700 de coroane.

 

  1. În Spania este ilegal să conduci cu anumite tipuri de încălțăminte

Bine de știut înainte de a vizita Spania în vacanța de vară! Dacă ești încălțat cu șlapi, pantofi deschiși în spate, tocuri sau desculț, poți fii amendat cu până la 200 de euro.

 

  1. În Slovenia nu trebuie să semnalizezi când intri în sensul giratoriu

În schimb, trebuie să semnalizezi doar când ieși din sensul giratoriu!

 

  1. În Costa Rica este în regulă să consumi băuturi alcoolice la volan, atâta timp cât te oprești înainte de a te îmbăta

Condusul în general în Costa Rica este periculos, iar faptul că multe persoane se urcă la volan după ce au băut, sau chiar consumă băuturi alcoolice în timp ce conduc, nu ajută deloc! În Costa Rica nu este ilegal să faci acest lucru, dacă oprești înainte de a te îmbăta.

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu

Spalatorie Auto Targu Mures
Aboneaza-te la newsletter-ul Fomco Truck Service si beneficieaza de oferte SPECIALE
Fomco Truck Service va pune la dispozitie o spalatorie auto in Targu Mures cu spuma activa pentru orice tip de autovehicul. Marimea vehiculului dumneavoastra nu reprezinta o problema. Spalatoria Auto se afla chiar la iesire din Targu Mures, dupa Promenada.