fbpx

Informații privind încheierea polițelor RCA

Stimați clienți, 

Dorim să vă împărtășim informații importante privind încheierea polițelor RCA obligatorii! 

Din informatiile obținute de către compania noastră, în termen de 90 de zile, începând de miercuri 9 februarie, toate poliţele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat, conform specialiștilor în insolvență ai CITR, numiţi de instanţă lichidatori ai asigurătorului.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri, 9 februarie, cererea ASF de declanşare a procedurii falimentului City Insurance. Lichidator judiciar provizoriu a fost numit CITR Filiala Cluj SPRL, acesta urmând să fie confirmat la prima Adunare Generală a creditorilor. 

Reprezentanţii CITR au precizat, că în termen de 90 de zile, începând cu data de  9 februarie, toate poliţele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat, potrivit deciziei luate de instanţă, într-un termen de 30 de zile clienţii persoane fizice putând cere rezilierea contractelor şi înscrierea la masa credală pentru obţinerea diferenţei de bani aferentă perioadei de valabilitate a poliţei.   

„Persoanele fizice pot depune cererile de reziliere a poliţelor RCA la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în termen de 30 de zile de la sentinţa Tribunalului şi se pot adresa altui asigurător pentru încheierea unei alte asigurări. Termenul de 90 de zile până la expirarea automată a poliţei curge din data de  9 februarie, aşa cum a spus instanţa”, a declarat pentru „Adevărul” Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.  CITR a precizat că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 28 martie 2022, iar termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe este 18 aprilie 2022.Termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 13 mai 2022, iar data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor este 25 aprilie 2022.

Instanţa a dat dispoziţie tuturor băncilor la care City Insurance are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Sigilarea bunurilor din averea companiei de asigurări revine în sarcina lichidatorului judiciar. Tribunalul a fixat termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 15 iunie 2022. Decizia nu este definitivă şi se poate formula apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii.  

Paşi de făcut pentru denunţarea poliţelor:   

  • Completaţi Cererea de denunţare a contractelor de asigurare. Documentul este disponibil pe site-ul SAR City Insurance SA, respectiv: www.cityinsurance.ro   
  • Transmiteţi cererea de denunţare la SAR City Insurance SA, pe adresa de E-mail dedicată: denuntare@cityinsurance.ro   
  • Transmiteţi la FGA o Cerere de plată – Anexa 9 – Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă  (disponibilă pe www.fgaromania.ro),pe adresa de E-mail: cerere.plata@fgaromania.ro, însoţită de următoarele documente:

– Împuternicire / Procură, dacă este cazul;  
– Copie act identitate  
– Copie poliţă de asigurare;  
– Copie dovada plăţii primelor de asigurare, în cazul plăţii primelor în rate
– Dovada denunţării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător; 

FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării. 

Avem și o veste bună pentru dvs. Pentru că știm că este dificil să vă interesați la diverse societăți de asigurare ce preț are asigurarea, Fomco Truck Service, vă oferă acum posibilitatea de a încheia polițe RCA, la cele mai serioase companii de asigurări din România, la cele mai bune prețuri. Simplu si rapid, nu?

Alegeți cea mai simplă metodă care vă scapă repede și simplu de griji și vă oferă siguranță.

Vă așteptăm în Cristești, pe Str. Principală, Nr. 801/E!

Scroll to Top